A fost întocmit un dosar de cercetare penală în cazul accidentului rutier produs în această dimineaţă în afara localității Agigea. Vă reamintim că un vehicul a intrat în coliziune cu bara metalică de protecție, iar în urma impactului autoturismul a luat foc. Din fericire, toate cele cinci persoane aflate în maşină au reuşit să iasă la timp. Conducătorul auto, un bărbat de 26 de ani, din Bucureşti, precum şi cei patru pasageri, care sunt din Călăraşi, respectiv Buzău, au fost transportați la spital pentru investigații medicale, cu răni ușoare, acestora fiindu-le recoltate și probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Oamenii legii spun că toate cele cinci persoane erau sub influenţa băuturilor alcoolice.