3 persoane, printre care un copil, au fost rănite într-un accident rutier produs în această dimineaţă în zona Casei de Cultură din municipiul Constanţa. Impactul s-a produs între două autoturisme care circulau în aceeași direcție de mers. La faţa locului au ajuns un echipaj SMURD şi unul din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Victimele, un copil de 7 ani şi cei 2 şoferi, un bărbat şi o femeie, au suferit traumatisme cranio cerebrale. Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală.