Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic pe mai multe artere rutiere pentru desfășurarea unui transport agabaritic, care are ca destinaţie Portul Agigea. Camionul cu greutatea de 100 de tone va pleca în această seară, la ora 20:00, din Sibiu. Viteza de deplasare va fi adaptată condițiilor de trafic, iar transportul va fi însoțit pe traseul precizat de un echipaj de poliție rutieră.