Un grav accident de circulaţie a avut loc noaptea trecută, în Medgidia. Potrivit ISU Dobrogea, un autoturism a intrat într-un copac de marginea drumului, după ce conducătorul auto a pierdut, cel mai probabil controlul volanului. La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul detaşamentului Medgidia, precum şi un echipaj medical SAJ şi SMURD, dar şi descarcerarea. În urma impactului deosebit de violent, atât şoferul, cât şi pasagerul, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, şi-au pierdut viaţa. Oamenii legii cercetează acum în ce condiţii s-a produs accidentul rutier.