O clădire arde în aceste momente pe strada Mihai Viteazu, din localitatea Eforie Sud. Potrivit ISU Dobrogea, la faţa locului au intervenit 19 pompieri, cu 4 autospeciale de stingere, un echipaj de prim ajutor şi o autoscară. Potrivit primelor informaţii, incendiul a fost localizat la nivelul acoperişului clădirii, la etajul 3, unde arde o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.