Un incendiu a avut loc în această dimineaţă, în localitatea constănţeană Nicolae Bălcescu. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, flăcările au cuprins acoperişul unei case şi apoi s-a extins în alte două încăperi ale imobilului. Pompierii care au ajuns la faţa locului au localizat focarul şi au intervenit pentru a-l lichida. Din primele informaţii, au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 80 de metri pătraţi şi cele camere pe o suprafaţa de circa 70 de metri pătraţi. Cauza probabilă a incendiului urmează să fie stabilită în urma cercetărilor.