Un incendiu a avut loc astăzi la un apartament situat pe strada Vasile Alecsandri din Mangalia. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere, o autoscara un echipaj de descarcerare şi unul de prim ajutor. În apartament, militarii au găsit un bărbat, de aproximativ 60 de ani, care a suferit arsuri de gradul 2 pe circa 30% din suprafaţa corpului şi arsuri la nivelul căilor aeriene. Victima a fost transportată la spital cu un echipaj SMURD. De asemenea, pompierii au mai evacuat 4 persoane din apartamentele învecinate, iar restul locatarilor s-au autoevacuat. Suprafaţa afectată de incendiu este de 20 de metri pătraţi, iar din primele cercetări se pare focul a pornit de la butelia din bucătărie.