Aproximativ 90 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 33 de mii de lei au aplicat polițiștii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere. Potrivit administraţiei locale, amenzile au fost emise în cadrul unor activităţi de control pentru identificarea conducătorilor auto care nu deţineau autorizaţie de folosire a tramei stradale. Au fost verificate 189 de autovehicule care transportau marfă şi au masa totală maxim admisă de până la 7,5 tone. Autoritățile reamintesc conducătorilor auto faptul că cei care nu prezintă o autorizaţie de circulaţie valabilă sau aviz de traseu pot fi sancționați cu amenzi cuprinse 109 şi 543 de lei.