Aproximativ 450 de marinari militari participă, de astăzi, timp de 3 zile la Exercițiul „Tomis 21”, care se desfăşoară în raioane din vestul Mării Negre. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, la acţiunile pe mare sunt prezente 6 nave militare românești, iar membrii echipajelor vor executa trageri cu toate categoriile de armament, conform scenariului exercițiului. De asemenea, fregata „Mărășești”, navă la bordul căreia se află ambarcat statul major al exercițiului „Tomis 21”, desfășoară, mâine, o serie de antrenamente în comun cu nava americană de patrulare USS „Hamilton”.