Grav accident de circulaţie produs în această dimineaţă, pe raza judeţului Constanţa. O persoană a murit şi alte 4 au fost rănite, după ce două maşini s-au lovit frontal pe drumul care leagă localitatea Topraisar de comuna Mereni. Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, una dintre victime, un bărbat în vârstă de 53 de ani, a fost găsită la locul accidentului în stop cardiorespirator, iar cadrele medicale au efectuat protocolul de resuscitare, dar din păcate a fost declarată decedată. Alte 4 persoane cu vârste cuprinse între 24 şi 54 de ani, au suferit traumatisme toracice şi de membre şi au fost transportate la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.