Șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral Mihai Panait, a participat la forumul șefilor forțelor navale europene din 24 de state maritime. Reuniunea din acest an a fost găzduită de Malta și a avut loc în mediul online, pe fondul prevenirii răspândirii COVID-19. În alocuțiunea sa, contraamiralul Panait a adus în atenția participanților provocările maritime recente cu care se confruntă Europa și care măresc complexitatea misiunilor pe care forțele navale trebuie să le îndeplinească, precum migrația ilegală pe mare și efectele globalizării asupra activităților maritime. La finalul intervenției sale, contraamiralul Mihai Panait a adresat invitația tuturor șefilor forțelor navale europene de a participa la următoarea reuniune a comandanţilor marinelor militare europene, pe care România o va găzdui, pentru prima dată, în perioada 11-12 mai, la București.