Tragedie în ziua de Florii! O doctoriţă în vârstă de 38 de ani care lucra la un spital privat din Constanţa a fost găsită moartă în camera de gardă. Victima era din comuna Valu lui Traian, era medic specialist in Medicină Internă şi a lucrat inclusiv la Spitalul Judeţean. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea spun că la faţa locului s-a deplasat un echipaj de terapie intensivă mobilă, care a declarat decesul femeii. Potrivit primelor informaţii, doctoriţa şi-ar fi injectat un cocktail de medicamente pentru a putea face faţă oboselii şi ar fi făcut infarct. Trupul femeii a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.