A început comercializarea cărnii de miel în interiorul halelor de lactate din Piața Griviței și din Piața Tomis III. Carnea provine de la ferme din județele Constanța și Tulcea, iar prețurile sunt stabilite de către producătorii locali. Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, medici veterinari de la DSV supraveghează în permanență vânzarea. În piețele agroalimentare administrate de RAEDPP se va comercializa zilnic carne de miel, până sâmbăta viitoare.