Este trafic intens la intrarea în Capitală, de pe autostrăzile A1 şi A2, din cauza lucrărilor la partea carosabilă, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Vă reamintim că până la finalul lunii mai, pe Autostrada A2 București – Constanța, pe tronsoanele kilometrice 11-17, 27-33 şi 68 – 75 se circulă deviat de pe sensul către București (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), traficul desfăşurându-se pe câte o bandă pentru fiecare direcție. De asemenea, a fost închis și nodul rutier de acces în localitățile Cernica şi Bălăceanca, județul Ilfov, fiind restricționată circulația pe breteaua de intrare/ieșire din autostradă și Drumul Naţional Centura Bucureşti, pe sensul Constanța – București. Tot pe Autostrada A2, între kilometrii 155 și 16, în zona Podului de la Cernavodă, circulația este restricţionată pe sensul spre Capitală, iar traficul este deviat pe sensul spre litoral, unde se circulă pe câte o bandă, în ambele sensuri. Conducătorii auto care încheie coloane de autovehicule, ce încetinesc sau opresc brusc, sunt sfătuiți să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe şoferii din spate să reducă din timp viteza.