Mai multe descinderi au avut loc în municipiul şi judeţul Constanţa într-un dosar care vizează infracţiuni economice. Percheziţiile au fost făcute de polițiștii Serviciului Economic din cadrul IPJ Cobstanţa, fiind vizate instituții din subordinea administrației locale, cum ar fi RADET, CT BUS sau RAEDPP. Din cercetările poliţiştilor a reieșit faptul că încă din anul 2019 o societate comercială din București, având ca obiect principal prevenirea incendiilor, a avut acces la numeroase contracte cu instituții publice și private de interes național. În baza acestora, firma avea obligația să asigure mentenanța echipamentelor de protecție, dar aceste servicii s-au realizat fără verificarea efectivă a bunei funcționări a acestora. Astfel s-au înlocuit sigilii, etichete de conformitate și de valabilitate. Șeful RADET Constanţa, Liviu Popa, ne-a declarat că au fost verificate și au fost ridicate documente ce vizau modul în care s-a făcut achiziția publică pentru efectuarea și prestarea serviciului de verificare a instinctoarelor. El a precizat că achiziția publică cu respectiva societatea s-a făcut prin Sistemul Electrocnic de Achiziţii Publice, care a oferit un preț mai mic faţă de alte firme, iar valoarea contractului a fost de 400.000 de lei și a vizat verificarea presiunii instinctoarelor.