65 de containere cu deşeuri aflate la bordul unei nave au fost descărcate în Portul Constanța Sud-Agigea. Vasul a sosit, ieri, din Germania și deşeurile urmau să ajungă la o firmă din județul Prahova. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa au declarat că marfa era ambalată în saci şi conținea tocătură din aparatură electrică şi electronică, în amestec cu alte tipuri de deșeuri care nu pot fi valorificate în instalațiile de reciclare. Aceştia au explicat că în documentele de transport deşeurile figurau ca marfă second hand. Containerele vor fi returnate expeditorului din Germania, iar cazul a fost preluat de Parchetul Curții de Apel Constanța. Reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanțaatrag atenția că nu este prima tentativă de introducere a deșeurilor în România, însă, specialiştii instituţiei se implică permanent în combaterea acestor fenomene, astfel încât, țara noastră să nu devină groapa de gunoi a Europei.