O subunitate profesionistă de intervenție  se va înființa în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea. Șeful ISU Dobrogea, colonelul Mihail Amarandei, a declarat că Detașamentul Special de Pompieri de la Cernavod va acționa doar în perimetrul Centralei Nucleare din localitate, iar personalul angajat va fi asigurat prin suplimentarea posturilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prin redistribuire de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne. El a precizat că cheltuielile de personal determinate de suplimentarea efectivelor vor fi suportate din fondurile alocate în bugetul MAI pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Colonelul Mihail Amarandei a adăugat că actul normativ aflat în dezbatere publică timp de 10 zile calendaristice are și o notă de fundamentare în care se arată de ce este necesară înființarea acestei subunități.