20 de elevi din județul Vaslui participă la programul „CADET ÎN FORȚELE NAVALE ROMÂNE”, eveniment găzduit până pe 18 mai de către Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Proiectul este destinat elevilor din mediul civil şi are ca scop familiarizarea acestora cu activitățile desfășurate într-o instituție militară de învățământ. Anul acesta, 20 de elevi de la Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din localitatea Vetrișoaia, județul Vaslui, însoțiți de două cadre didactice, au devenit „cadeți” pentru o săptămână. Aceștia, împreună cu studenți de la Academia Navală, dar și cu elevi de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” și de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, vor desfășura activități în cadrul unităților de învățământ și vor efectua vizite la mai multe unități din garnizoanele Constanța și Babadag. De asemenea, „micii cadeți” vor participa la ceremonia de ridicare a Pavilionului și a geacului la bordul unei fregate, vor vizita nava, vor lua parte la ateliere interactive și vor viziona o prezentare de tehnică și echipamente