Peste 50 de jandarmi constănţeni au plantat, astăzi, 171 de puieţi de stejar pe raza localităţii Techirghiol. La acţiunea organizată, cu prilejul împlinirii a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, au fost prezenţi şi prefectul de Constanţa, Silviu Coşa,, elevi ai insituţiilor de învăţământ din localitate şi militari veterani. În cadrul activităţilor, elevii s-au familiarizat și au fost informaţi cu privire la istoricul, atribuţiile și misiunile specifice Jandarmeriei Române. Reprezentanţii IJJ Constanţa au precizat că activitatea va continua şi mâine la Hârşova, cu plantarea altor 171 de puieţi de stejar. O acţiune similară au desfăşurat ieri şi jandarmii Grupării Mobile Tomis Constanţa, în curtea instituţiei, unde au plantat peste 70 de arbori, arbuști și pomi fructiferi. Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul specialiștilor de la Direcția Silvică. Totodată, cu această ocazie aniversară, mâine, vor fi avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, un ofițer și 7 subofiţeri de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Tomis Constanţa.