Un bărbat a ajuns aseară la spital cu răni, după un conflict spontan, izbucnit în trafic. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie, victima, în vârstă de 50 de ani, a sunat la 112 pentru a anunţa că a fost înjunghiat pe strada. La faţa locului s-au deplasat echipaje ale poliţiei, dar şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă. În urma cercetărilor, oamenii legii au descoperit faptul că bărbatul rănit era de fapt un pieton care se angajase în traversarea străzii Soveja pe marcajul pietonal. Agresorul, un bărbat în vârstă de 64 de ani, se afla la volanul unei maşini, care oprise să îi acorde prioritate, iar pentru că victima se deplasa cu dificultate, acesta l-a claxonat. Pietonul a lovit maşina, iar şoferul a coborât din maşină, şi l-a înjunghiat. Victima a fost transportat la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale, iar suspectul a fost dus la secţia de poliţie, pentru a fi audiat. Bărbatul agresat nu doreşte să depună plângere, iar agresorul este cercetat acum într-un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.