Peste 200 de sancțiuni contravenționale au aplicat, în această săptămână, jandarmii Grupării Mobile Constanța în timpul misiunilor desfășurate pentru verificarea și respectarea măsurilor de protecție împotriva virusului SARS-CoV2. Din totalul sancțiunilor acordate, 175 au fost avertismente, iar 42 au fost amenzi în cuantum de 22.500 de lei. În aceeași perioadă, jandarmii constănțeni au desfășurat acțiuni similare și în mijloacele de transport în comun. Reprezentanții GMJ au precizat că 9 persoane au fost sancționate cu avertisment și li s-au oferit măști de protecție pentru a putea continua călătoria.