Bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de peste 26.000 de lei au fost confiscate de polițiștii de frontieră constănțeni, la Vama Veche. Potrivit Găîrzii de Coastă, cele 175 de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte și marochinărie, susceptibile a fi contrafăcute, se aflau în cala destinată bagajelor dintr-un autocar ce efectua transport regulat pe ruta Turcia – România. Acestea aparțineau unor cetăţeni români, care au declarat că au achiziţionat articolele din Turcia, fără a deține documente de provenienţă pentru bunurile transportate. Produsele au fost ridicate pontru continuarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează o anchetă pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.