Un incendiu a izbucnit, în această dimineață, în localitatea constănţeană Tariverde. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, 18 pompieri din cadrul Detaşamentului Fripis și colegii lor de la Stația Midia au acţionat timp de o oră, pentru lichidarea flăcărilor izbucnite la o centrală de lemne a unei locuințe situate pe strada Unirii din localitate. Din primele informații, flăcările s-au extins de la centrală, la casă, dar în urmă cu scurt timp incendiul a fost stins de către pompieri. Reprezentanții ISU Dobrogea au precizat că nu au fost înregistrate victime, iar în prezent se efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte care au dus la izbucnirea focului.