Un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, a avut loc în urmă cu puțin timp pe podul dintre Năvodari și Corbu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, în urma impactului, un bărbat a fost rănit ușor. Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital. Traficul rutier în zona respectivă se desfășoară normal.