Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, pe bulvardul Alexandru Lăpușneanu, zona Trocadero. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, în eveniment au fost implicate trei autoturisme, iar în urma impactului au rezultat două victime, dar care erau conștiente și cooperante la momentul sosirii echipajelor militare. La fața locului au intervenit 8 subofițeri, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. Cele două persoane rănite au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență pentru investigații medicale de specialitate.