Noi imagini de la incendiul de marţi din Constanţa în urma căruia o femeie a decedat ridică semne de întrebare cu privire la modul de intervenţie a salvatorilor. Victima, care a căzut de la etajul 6, a fost luată de mâini şi de picioare pentru a fi mutată din loc, fără să se folosească targa, aşa cum prevăd procedurile în astfel de situaţii. A fost deschisă o anchetă internă pentru a se stabili cu exactitate modul în care s-a acţionat de la primirea apelului la numărul de urgenţă 112, până la stingerea incendiului. De asemenea, o echipă de la IGSU efectuează verificări la Constanţa şi s-a sesizat din oficiu şi Parchetul Militar. După apariţia noilor imagini în spaţiul public, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au declarat că s-a procedat la mutarea victimei fără targă, ca manevră de urgenţă, pentru că exista pericolul să cadă bucăţi de tencuială de pe clădire sau să se spargă geamurile din cauza căldurii. Aceştia precizează că era important la acel moment ca echipajul să efectueze manevrele de resuscitare cât mai repede, în condiţii de siguranţă.