Pompierii au fost solicitați să intervină, în această dimineaţă, pentru lichidarea a două incendii izbucnite în judeţul Constanţa. În primul caz este vorba despre o casă situată pe strada Dobrogei din Mangalia care a luat foc în jurul orei 8.00. Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, la faţa locului au intervenit 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar pompierii au acţionat aproape o oră pentru lichidarea focului. Incendiul s-a manifestat generalizat la întreg acoperișul locuinței, iar militarii ISU lucrează acum pentru înlăturarea tuturor focarelor. Tot în această dimineaţă pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină şi la o locuință din comuna Lumina. O cameră a imobilului a fost inundată cu fum, iar un bărbat de aproximativ 62 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.