O anchetă la nivelul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se va desfăşura în perioada următoare, după incendiul de pe bulevardul Mamaia, care s-a soldat cu decesul unei femei. Potrivit reprezentanţilor ISU, a fost deja formată o comisie de verificare care se va deplasa la Constanţa, în vederea clarificării situaţiei şi dispunerii unor măsuri ulterioare, dacă situaţia o va impune. Această anchetă se va desfăşura în paralel cu cea deschisă la ISU Dobrogea, care vizează verificarea datelor de interes operativ, de la momentul primirii apelului de urgenţă până la momentul sosirii echipajelor la locul incendiului.