Urmăriri ca în filme pe străzile din Medgidia. Incidentul s-a petrecut, azi noapte în jurul orei 3.00, după ce şoferul unei maşini nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de poliţiştii rutieri. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, bărbatul de 30 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi în plus se afla sub influența băuturilor alcoolice. Oamenii legii au precizat că inițial, conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, dar a fost blocat în trafic după aproximativ 2 kilometri.