Trei persoane au fost rănite în urma accidentelor de muncă petrecute în ultima săptămâna, la Constanţa. Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, un macaragiu, angajat al unei societăţi comerciale cu sediul în Portul Constanţa a suferit un traumatism la nivelul membrului superior, după ce grinda pe care o manevra a căzut peste el. De asemenea, doi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă au suferit mai multe traumatisme după ce au fost implicaţi într-un accident rutier în timpul programului de lucru. Societăţile comerciale unde erau angajate vor numi comisii care să cerceteze împrejurările în care au avut loc incidentele.