245 de sancţiuni contravenţionale au aplicat poliţiştii constănţeni, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor dispuse în actualul context epidemiologic. Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Constanţa au declarat că valoarea amenzilor depăşeşte suma de 56.000 de lei. Aceştia au precizat că în aceeaşi perioadă au fost verificate aproape 1.300 de persoane cu privire la respectarea măsurilor sanitare recomandate.