Peste 17.000 de evenimente la care au acţionat echipajele de intervenţie ale ISU Dobrogea s-au înregistrat anul trecut. Asta înseamnă că la fiecare 30 de minute autospecialele de pompieri au plecat în misiune. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, au fost salvate aproape 140 de persoane, dintre care 17 copii şi au fost lichidate 465 de incendii. De asemenea, Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Interveție a coordonat 48 operaţiuni de căutare/recuperare din apă a unor persoane. În timpul misiunilor au fost găsite 14 victime din totalul celor 20 de dispărute.