Poliţiştii constănţeni au organizat, la sfârşitul săptămânii care a trecut, o acțiune desfășurată pe linia pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Activitatea a avut loc pe timpul nopţii, în intervalul orar 22.00 - 4.00, pe raza localităţilor Vama Veche şi 2 Mai. Cu acest prilej, au fost verificate 12 societăți comerciale și 6 agenți de pază, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 de lei. În plus, alte două firme au fost amendate cu 3.000, respectiv 2.000 de lei, pentru neluarea măsurilor de asigurare a ordinii publice şi a pazei obiectivului.