140 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 35.000 de lei au fost aplicate în timpul misiunile executate săptămâna trecută de jandarmii constănţeni. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au declarat că cele mai multe amenzi au fost acordate pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2, dar şi pentru adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniştii şi consum de alcool în locuri publice. Totodată, săptămâna trecută au mai fost executate aproape 80 de misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete. În plus, jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la obiectivele din competenţă. De asemenea, în acelaşi interval de timp oamenii legii au asigurat şi protecţia transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în judeţul Constanţa.