Un mandat emis de instanţă a fost pus în aplicare de către polițiștii constănțeni. Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, agenţi din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au depistat un bărbat, în vârstă de 42 de ani, pe numele căruia, Judecătoria Constanţa a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an şi două luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violenţe. Bărbatul a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa.