Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a încălcat din nou atât restricţiile impuse de autorităţi pe timpul stării de alertă, cât şi recmandările Patriarhiei. Acesta a oficiat Te Deumul din ultima zi a anului,în Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din Constanţa, la miezul nopţii, deşi în România este interzisă deplasarea în afara locuinţei în intervalul orar 23.00 -5.00. La slujbă au fost prezenţi zeci de credincioşi, iar preoţii nu au purtat mască. Reprezentnaţii IPJ au precizat că polițiști și jandarmi constănțeni i-au informat pe cei prezenţi cu privire la măsurile dispuse în actualul context epidemiologic, dar nu au sancţionat pe nimeni pentru că scopul nu este acela de a aplica amenzi. Nu este prima dată când Arhiepiscopul Tomisului încalcă regulile. De Sfântul Andrei, acesta a oficiat slujba la mănăstirea de la Ion Corvin unde au participat enoriaşi din mai multe localităţi, deşi municipiul Constnaţa şi alte unităţi adminsitrativ teritoriale din judeţ erau în carantină. De asemenea, Înat Prea Sfinţitul Teodosie a repetat Slujba de Înviere la care nu au putut participa enoriaşii de Paşte, din cauza carantinei instituite la nivel naţional, deşi reprezentanţii BOR nu au fost de acord cu aceast lucru.