Un autoturism de lux, înmatriculat în România, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră constănţeni. Poivit Gărzii de Coastă Constanţa, în urma verificărilor, s-a constatat că vehiculul figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autoritățile din Germania. Maşina aparținea unui cetățean român, în vârstă de 38 de ani, din judeţul Tulcea, care a declarat că a achiziționat-o fără a cunoaște faptul că ar fi furată. Autoturismul, în valoare de aproximativ 1.000.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru tăinuire, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.