Sute de credincioşi au participat astăzi la slujba de Crăciun oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie în Catedrala Arhiepiescopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” deşi municipiul Constanţa se află în continuare în carantină. Cei mai mulţi dintre aceştia au purtat mască de protecţie, însă nu au păstrat regulile de distanţare fizică. De asemenea, la sfârşitul slujbei, Teodosie i-a împărtăşit pe cei prezenţi cu aceeaşi linguriţă. Potrivit Prefecturii Constanţa, situația reclamată astăzi, de la Catedrală, este în atenția organelor de ordine și siguranță publică. Acesta a precizat că autoritățile nu îngrădesc dreptul la credință. Singura cerință venită din partea instituțiilor este ca slujbele să se desfășoare conform normelor prevăzute în hotărârea de guvern care reglementează starea de alertă și în ordinul de carantinare emis de DSU.