33 de dosare penale pentru trafic şi consum de droguri au întocmit poliţiştii constăţeni în cadrul unei acţiuni  desfăşurate la festivalul de muzică electronică ce a avut loc în stațiunea Mamaia în vacanţa de Paşte şi 1 Mai. Potrivit IPJ, sunt cercetate 34 de persoane, dintre care 16 cetăţeni străini, iar 4 au fost arestate preventiv pentru 30 de zile Totodată, polițiștii au descoperit și retras din circuitul ilicit mai multe comprimate ecstasy, pliculețe conținând cocaină, ketamină, amfetamină, dar și muguri de cannabis. Activitățile au fost efectuate de lucrătorii Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, cu sprijinul Serviciului pentru Imigrări Constanța și al jandarmilor.