Nava-Școală „Mircea” pleacă duminică în tradiționalul marș internațional de instrucție. Anul acesta, marșul va avea o însemnătate aparte deoarece velierul va împlini 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Pentru a marca acest moment istoric, nava va ajunge în Hamburg, portul unde a fost construită, iar la întoarcerea în portul Constanța va urma traseul efectuat în urmă cu opt decenii. Echipajul va fi format din 179 de membri, dintre care studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” şi elevi de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cărora li se alătură și 14 cadeți străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franța, Polonia, Portugalia, Turcia și Ucraina. Velierul va acosta în portul Almeria, în perioada 25 - 26 mai, pentru ca membrii echipajului să își poată exercita dreptul la vot, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European.