Mai multe incidente electorale au fost sesizate ieri organelor de control, pe parcursul zilei alegerilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Constanţa, Andreea Iliescu, s-au înregistrat 16 apeluri telefonice la numărul unic de urgenţă 112, prin care s-au reclamat diferite contravenţii sau infracţiuni electorale. În urma verificărilor, poliţiştii constănţeni au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, dintre care una în valoare de 4.500 de lei, două de 1.000 de lei şi un avertisment. De asemenea, oamenii legii au fost sesizaţi că o femeie şi-ar fi fotografiat buletinul de vot, iar ulterior ar fi postat poza respectivă pe o reţea de socializare. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cele sesizate se confirmă, iar femeia s-a ales cu o amendă de aproximativ 5.000 de lei.