Constănţenii cu drept de vot, vor putea circula liber mâine, în ziua alegerilor, între orele 6 dimineaţă, pe data de 6 decembrie, şi 1 noaptea, pe data de 7 decembrie. Mai multe detalii despre această hotărâre a autorităţilor naţionale vom afla de la purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Constanţa, Vlad Jipa.
CUT Vlad Jipa, liberă circulaţie
Pentru Doina
Constănţenii cu drept de vot, vor putea circula liber mâine, în ziua alegerilor, între orele 6 dimineaţă, pe data de 6 decembrie, şi 1 noaptea, pe data de 7 decembrie. Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean, Vlad Jipa, a declarat faptul că decizia este una adoptată prin hotărâre de Guvern. Aceasta presupune ca toate persoanele, indiferent dacă sunt sau nu alegători, să poată circula pe parcursul zilei de mâine fără niciun fel de restricţii. Decizia se aplică chiar şi locuitorilor din zonele carantinate în această perioadă.