Creatorul de modă Răzvan Ciobanu care şi-a pierdut viaţa într-un teribil accident de circulaţie a murit cu câteva ore înainte să fie descoperit - au declarat reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa. Ei au precizat că trupul acestuia era în afara maşinii, cu urme că decesul ar fi survenit cu mult timp înainte de a fi găsit, dar au adăugat că se va şti cu exactitate momentul morţii, după autopsie. Vă reamintim, creatorul de modă Răzvan Ciobanu, în vârstă de 43 de ani, a murit, azi dimineaţă, în urma unui accident de circulaţie produs la ieşirea din Săcele spre Năvodari, pe DN 226, judeţul Constanţa. Trupul acestuia a fost găsit lângă maşina pe care o conducea, în jurul orei 7.00, de un localnic care trecea prin zonă. Cadavrul a fost dus la Medicină Legală, iar mâine va fi efectuată autopsia pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii bărbatului. Tot mâine familia creatorului de modă va veni la Constanţa pentru a ridica trupul neânsufleţit al acestuia.