200 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice au fost efectuate în ultima săptămână de jandarmii constănţeni. Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile Tomis Constanţa, au fost aplicate peste 100 de amenzi, în valoare totală de peste 20.100 de lei. Cele mai multe sancţiuni au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecţie împotriva virusului COVID19 în zonele aglomerate, cum ar fi gări, pieţe şi supermarketuri, dar şi în mijloacele de transport. De asemenea, au mai fost executate opt misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete. În plus, aproximativ 30 de jandarmi constănțeni au venit în sprijinul colegilor din IJJ și IPJ Ialomița, la Slobozia, la carantinarea zonală, în filtrele instituite la intrările şi ieșirile din municipiu.