40 de persoane au fost reținute în urma perchezițiilor domiciliare care au avut loc în urmă cu două zile. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție, aproximativ 70 de descinderi au avut loc la adresele unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de substanțe psihoactive, precum și de spălare de bani. În urma acestor acțiuni, polițiștii au ridicat, în vederea indisponibilizării, cantități de cannabis şi ectasy, 955 de pliculețe autosigilante, dar și 4.000 de țigări de contrabandă. De asemenea, pentru continuare cercetărilor, au fost confiscate mai multe telefoane mobile, laptopuri, tablete, 1 pistol de tip airsoft, dar și peste 46.000 de lei, 6.420 de euro și 100 de lire sterline. Cele 40 de persoane urmează să fie aduse în fața instanței cu propuneri de arestare preventivă. La aceste percheziții au participat polițiștii de la Crimă Organizată, împreună cu cei de la Operațiuni Speciale, dar și jandarmii din cadrul Grupării Mobile ”Tomis” Constanța.