Fregata „Regina Maria” a acostat, astăzi, în Portul militar Constanţa, după apariția primelor cazuri de militari infectați cu noul coronavirus în timpul misiunii la care participa în Marea Mediterană. Reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale au declarat că după acostare a fost pusă în aplicare procedura în astfel de situaţii. Din totalul celor 235 de membri ai echipajului prezenți la bord, 110 persoane au fost confirmate pozitiv cu COVID-19. În timpul marșului de întoarcere în țară nu au apărut probleme deosebite în starea de sănătate a militarilor de la bord, majoritatea fiind asimptomatici, doar 4 persoane având simptome ușoare de COVID-19. Potrivit procedurii în vigoare, toți militarii infectați urmează să fie evaluați medical, astăzi şi mâine, la Spitalul Militar Modular din Constanța şi ulterior se va decide care este modalitatea de acțiune. Ceilalți militari de la bordul Fregatei vor intra în carantină instituționalizată, urmând să fie retestați. Reprezentanţii Forţelor Navale au precizat că în cazul în care în perioada de carantinare, vor exista persoane cu simptome specifice de infectare se va aplica şi în cazul lor procedura pentru managementul acestei maladii.