3 bărbaţi bănuiți pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat au fost reținuți de polițiștii constănțeni. Potrivit poliţiştilor, suspecţii cu vîrste cuprinse între 15 şi 46 de ani au pătruns în curtea unei societăți comerciale din municipiul Constanța, de unde su sustras 3 acumulatori auto de la utilajele parcate în incintă și o carcasă a unei cutii de viteze. Ieri, polițiștii Secțiilor 4 şi 5, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat 3 percheziții la locuințele acestora. Doi dintre suspecţi au fost reținuţi pe o perioadă de 24 de ore, iar astăzi urmează să fie prezentaţi Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.