Peste 240 de acţiuni de inspecţie şi control au efectuat comisarii Gărzii de Mediu din Constanţa, în perioada iulie- septembrie ale acestui an. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, multe dintre aceste acţiuni au avut loc în Portul Constanţa, în urma mai multor sesizări primite din partea populaţiei. În urma controalelor efectuate au fost aplicate 59 de amenzi, în valoare totală de peste 1 milion de lei. De asemenea, pentru 8 agenţi economici s-a luat decizia de suspendare a activităţilor desfăşurate pentru că nu aveau autorizaţii de mediu.