Acțiunea de plantare a copacilor, care va avea loc săptămâna viitoare, de luni până duminică, se va realiza în acest an fără voluntari. Decanul Baroului Constanța, dar și fondatorul Asociației ”Constanța Restart”, Cătălin Filișan, a declarat în cadrul emisiunii Poveștile Orașului Meu, de la Radio Sky, că s-a luat această măsură în contextul pandemiei de COVID- 19. Președintele Asociației „Constanța Restart”, Cătălin Filișan

 

CUT Acțiune plantat, POM ...

Decanul Baroului Constanța și fondatorul Asociației ”Constanța Restart”, Cătălin Filișan

 

Pentru Doina

Acțiunea de plantare a copacilor în parcul campusului Universității Ovidius din Constanța, care va avea loc săptămâna viitoare, de luni până duminică, se va realiza în acest an fără voluntari. Decanul Baroului Constanța, dar și fondatorul Asociației ”Constanța Restart”, Cătălin Filișan, a declarat pentru Radio Sky, că s-a luat această măsură în contextul pandemiei de COVID- 19. Astfel, această acțiune se va desfășura doar cu ajutorul fondatorilor asociației și ai colaboratorilor de la Universitate. În perioada menționată se vor planta mesteceni, dar și chiparoși, care vor așezați în partea centrală a parcului universitar.