Mii de navigatori români se află în prezent în imposibilitatea de a se întoarce în țară, în contextul pandemiei de COVID- 19. Președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a declarat pentru Radio Sky, faptul că majoritatea porturilor internaționale sunt închise, singurul continent deschis traficului maritim este Europa, dar că și aici, acesta se efectuează cu anumite restricții. Adrian Mihălcioiu
CUT Mihalcioiu, navigatori la bord
Președintele SLN, Adrian Mihălcioiu
Pentru Doina
Mii de navigatori români se află în prezent în imposibilitatea de a se întoarce în țară, în contextul pandemiei de COVID-19. Președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a declarat faptul că majoritatea porturilor internaționale sunt închise, iar singurul continent deschis traficului maritim este Europa, dar și aici, sunt anumite restricții. La această oră, peste 9.000 de navigatori sunt plecați în voiaj. Dintre aceștia, aproximativ 3000 au contractul de muncă expirat. Șeful SLN a mai precizat că se fac demersuri pentru organizarea unor curse aeriene, cu ajutorul cărora să se efectueze schimburile de echipaj.